Vlad Oprea a stat în sediul DNA Ploiești aproape două ore, timp în care a fost audiat ca martor.
„Am fost chemat martor într-o cauză și am răspuns întrebărilor respective. Mi se pare normal și firesc să fiu prezent de câte ori sunt chemat. Nu are legătură de angajații din Primărie. Este dosarul unora care au avut legături, într-un fel sau altul, prin anumite contracte de concensiune”, a declarat Vlad Oprea la ieșirea din sediul DNA Ploiești
Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că primarul din Sinaia a fost audiat ca martor într-un un dosar legat de fapte de corupție. Conform surselor citate, este vorba despre un dosar nou legat de concesiunea unor terenuri de pe raza localității Sinaia.
Alte persoane, angajate în cadrul Primăriei din Sinaia, au fost audiate, miercuri, tot în calitate de martori.